Potrivit relatărilor părintelui unui elev implicat în scandal, incidentul ar fi avut loc vineri seara, în jurul orei 20:00, când polițiștii au fost chemați de locatarii din zona Cireșica, care au reclamat că mai mulți tineri ar face gălăgie în curtea școlii nr. 29.
”Câțiva copii de clasa a-9-a stăteau liniștiti de vorbă în incinta școlii 29 fără a deranja pe nimeni. Pe timpul zilei au jucat baschet sau fotbal tot in curtea școlii 29. La ora 20,00 au sosit câțiva polițiști de la secția 2 care prinseseră toți infractorii din cartier și au ridicat cu mașinile de poliție cam 10 copii, ducându-i la secția 2. M-a sunat copilul că e la poliție și nu știe de ce, că nu a făcut absolut nimic rău”, scrie tatăl unui elev pe Facebook, care postează drept dovadă și fotografia unui proces verbal cu sancțiunea aplicată fiului său.
”Și acum începe partea interesantă. Mă legitimez cu cartea de identitate a mea și a copilului, iar polițiștii nu se uita pe buletine. Întreb de ce au luat copilul din curtea școlii și l-au dus la secție. Un domn polițist pe nume Rutea îmi spune că nu avea voie în curtea școlii conform legii 61. Adică dacă nu e elev în școala respectivă nu are voie să se joace și nici să stea în curtea școlii. Bun zic, dar de ce nu se pun panouri pe gardul școlii pentru avertiza copiii că nu au voie în curte sa se joace (răspuns- pauză că nu e competența lui).
Călin Popescu-Tăriceanu preferă ca alegerile parlamentare să fie organizate în martie 2021 din motive de siguranţă sanitară.
"Curtea Constituţională a stabilit că legea care prevede că Parlamentul României este cel care stabileşte data alegerilor parlamentare este constituţională. În aceste condiţii, cred că este foarte potrivit ca Parlamentul să hotărască rapid o dată pentru alegerile parlamentare. Noi suntem în favoarea organizării lor în luna martie 2021. Pentru acest punct de vedere avem câteva argumente: să ne lămurim unde suntem cu criza coronavirus. Vedem cifre din ce în ce mai mari de infectări şi încă nu au venit valurile de la deschiderea şcolilor şi alegerile locale. O amânare a alegerilor ne va permite să trecem peste sezonul virozelor şi gripelor de sezon care vor complica şi mai tare situaţia medicală. Asta dacă toţi reprezentanţii clasei politice consideră că cetăţeanul are întâietate. Va da timp guvernului Orban să negocieze cu statele în care trăiesc mulţi români pentru a putea organiza în siguranţă secţii de vot. Intuiesc reacţia lui Orban (Tăriceanu a obţinut un scor mic şi nu mai vrea alegeri), dar aici este vorba despre mai mult decât interesul unui partid sau altul. Este vorba dacă vrem sa rămânem într-o democraţie participativă şi liberă sau abandonăm această idee şi lăsăm să voteze în locul nostru tabletele STS-ului!", a scris Tăriceanu pe pagina personală de Facebook.
Un accident rutier grav a avut loc marți dimineață, în jurul orei 6:00, în localitatea Lețcani (județul Iași), în urma căruia pompierii ieșeni au activat Planul Roșu de Intervenție, potrivit unui comunicat ISU. În accident au fost implicate un tir, un autobuz și un microbuz.
Accidentul a avut loc în jurul orei 06:00. Pompierii ieşeni au activat Planul Roşu de Intervenţie.
Pentru gestionarea situaţiei au acţionat 2 autospeciale de transport victime multiple, 3 echipaje de prim ajutor calificat, o ambulanţă terapie intensivă mobilă, o descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarerare, precum şi alte 3 ambulante ale serviciului judeţean de ambulanţă.
În urma impactului au fost înregistrate 13 victime, dintre care 4 încarcerate. Până la acest moment şase victime au fost transportate la spital. Una dintre victimele încarcerate şi-a pierdut viaţa.
Cele şase persoane transportate la spital sunt cinci : bărbaţi vârste de 39, 44, 29, 30, 43 şi o femeie de 35 de ani. Şoferul uneia dintre maşini, un bărbat de 55 de ani care era încarcerat, a murit.
Primarul comunei Sadova, din județul Dolj, a murit în cursul acestei nopți. El candidase din partea PMP și tocmai fusese reales pentru un nou mandat, cel de-al treilea.
Eugen Safta a început să se simtă rău la câteva ore după închiderea urnelor. Un echipaj medical a intervenit, s-au efectuat manevre de resuscitare, dar în jurul orei 2:00 a fost pronunțat decesul. Se pare că edilul a suferit un infarct.
Un primar din județul Brăila s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins transportând alegătorii la vot cu autoutilitara instituţiei.
"Am fost sesizaţi cu privire la faptul că un primar din judeţ transporta alegătorii la vot cu autoutilitara primăriei. În urma cercetărilor s-a constatat că acesta a folosit vehiculul, fără drept, în interes personal, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare", a transmis IPJ Brăila.
În judeţul Brăila sunt 282 de secţii de votare şi 285.184 de cetăţeni cu drept de vot.
Persoanele care nu vor să poarte masca de protecţie în secţiile de votare nu vor putea vota, a declarat şeful DSU, Raed Arafat, pentru B1TV. „Dacă se respectă regulile impuse, riscul rămâne minim. Regulile sunt clare: distanţare, mască de la intrare până la ieşire, când stai în rând, trebuie să păstrezi distanţa, dezinfecţia mâinilor la intrare şi la ieşirea din secţie, manipularea buletinului de vot de către posesor. Toate aceste reguli sunt făcute să diminueaze riscul la maxim. Aerisirea secţiilor de vot periodic...
Dacă nu se respectă regulile, riscul creşte.
Îndemnul meu pentru cei care au vorbit mult împotriva măştii e să înţeleagă că la secţia de vot masca e obligatorie. Dreptul lor la vot e respectat, dar aşa cum nu poţi vota fără cartea de identitate, nu vei putea vota fără să fie masca purtată.
Singura dată când dai masca jos câteva secunde e când te identifică cel din comisie să vadă dacă persoana din cartea de identitate e cea cu masca respectivă. În rest, masca trebuie purtată, trebuie purtată corect, dezinfectarea mâinilor la intrare şi la ieşire din secţie şi vor fi forţele de ordine, vor fi cei care păzesc secţiile de vot, atenţi la aceste aspecte. Altfel riscăm viaţa altora.
Cine a uitat masca va găsi cu siguranţă la faţa locului o mască să poată intra în secţie. Masca e obligatorie pentru votare!”, a declarat Arafat pentru B1 TV.
Este alertă la Centrul de testare Caraiman din București. Hackerii au spart baza de date și le-au trimis paciențielor mesaje cum că ar fi infectati cu coronavirus deși buletinele erau negative.
Potrivit conducerii centrului, sunt SMS-uri venite de pe un număr scurt. Mesajele au început la ora 12 noaptea pe 22 septembrie.
Șapte dintre pacienți ar fost sunați în această dimineață să fie întrebați dacă nu vor să fie programați la un vaccin antigripal, de către un fals reprezentant al centrului, potrivit Digi 24.
DIICOT desfășoară o anchetă în acest caz.
Locomotiva unui tren InterRegio care circulă pe ruta Bucureşti - Curtici - Viena a luat foc, joi seară, în zona gării Crăciunelu de Jos, judeţul Alba, pompierii intervenind pentru stingerea incendiului, potrivit stirileprotv.ro.
În tren se aflau aproximativ o sută de călători, care s-au autoevacuat. Circulaţia feroviară pe Magistrala 300 este întreruptă.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că pe magistrala de cale ferată 300, la kilometrul feroviar 380+300 de metri, în zona staţiei CF Crăciunelu de Jos, judeţul Alba, trenul IR 12346-1, care se deplasează pe relaţia Bucureşti – Curtici – Viena, şi-a întrerupt deplasarea, după ce locomotiva acestuia a luat foc.
Percheziții de amploare au loc joi dimineaţă în Bucureşti, Ilfov, Ialomiţa şi Constanţa, într-un dosar de evaziune fiscală în comerţul cu produse textile, a informat Poliția Capitalei. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este in cuantum de 3,8 milioane lei.
”În această dimineaţă (24.09.2020) poliţişti din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti , pun în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa şi Constanţa într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul comerţului cu materiale textile”, a precizat Poliţia Capitalei.
Potrivit Poliției, sunt puse în aplicare şi mai multe mandate de aducere, persoanele urmând a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6.
Pe 22 sepembre este echinocțiul de toamnă și reprezintă debutul toamnei din punct de vedere astronomic. Este momentul în care ziua este egală cu noaptea, în orice loc de pe pământ. Soarele traversează ecuatorul ceresc și trece din emisfera nordică în emisfera sudică. Apoi, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie, potrivit Agerpres.
După echinocţiul de toamnă, ziua (perioada de timp iluminată de Soare într-un ciclu de 24 de ore) devine tot mai mică iar noaptea tot mai mare până la solstiţiul de iarnă, din 21 decembrie 2020.
Tradiții si superstiții pentru echinocțiul de toamnă
Echinocțiul de toamnă reprezintă încheierea muncilor agricole și sărbătorirea estui eveniment prin sărbătoarea recoltelor. Sătenii obișnuiesc să ducă bucate din recoltă la preot pentru a fi sfințite. După sfințire, se spune că aceste legume și fructe capătă puteri tămăduitoare.
Potrivit tradiției, în această zi se prepară primul must din strugurii proaspăt culeși, se bat nucii și se scutură merele și gutuile.
Ministerul Educației solicită școlilor să se pregătească pentru cursuri online și să se înscrie pe una dintre cele două platforme gratuite și care îndeplinesc cerințele impuse de instituție, potrivit unei note trimisă inspectoratelor vineri, pe 19 septembrie, obținută de Edupedu.ro. Alegerile locale din 27 septembrie mută școala fizică în online pentru cel puțin 3 zile, după cum a anunțat vineri seara ministrul Anisie, iar Ministerul Educației transmite printr-o notă tuturor școlilor să își creeze conturi pe una dintre cele două platforme gratuite agreate.
În documentul obținut de Edupedu.ro, semnat de ministrul Monica Anisie și de noul subsecretar de stat, Jan Badea, fostul șef de cabinet al ministrului, ministerul transmite inspectoratelor “vă solicităm să informați unitățile de învățământ și unitățile conexe din județ/municipiul București, în vederea implementării soluției tehnice prezentate”.
Ministerul prezintă în document două platforme, cea de la Google (G Suite for Education) și cea de la Microsoft (Office 365 A1), ambele implementate în România prin clasaviitorului.ro. Instituția le transmite indirect școlilor că urmărește procesul de înrolare pe platformă, dând link spre harta unităților de învățământ care au deja cont. Momentan sunt peste 5.500 de licențe acordate (din care câteva sute sunt pentru facultăți și universități).Cursurile din instituțiile de învățământ, adică școli, grădinițe și licee vor fi suspendate vineri, 25 septembrie, luni 28 septembrie și marți, 29 septembrie. Urmează ca luni dimineață să fie stabilit dacă această măsură de supendare a cursurilor fizice va fi luată și pentru ziua de joi, 24 septembrie, a mai spus ministrul Anisie vineri seară, potrivit edupedu.ro.
Senatorul Pro România, Nicolae Marin, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Politicianul este asimptomatic și intră în autoizolare în următoarele 14 zile.
„Așa cum anunțam în cursul dimineții, am efectuat testul COVID și din păcate rezultatul este unul pozitiv în condițiile în care familia mea, soția și copilul au primit buletinul de analiză cu rezultatul negativ. Asigur cu această ocazie membrii, simpatizanții și cetățenii județului Galați că rămân conectat la realitatea acestor zile și acestui final de campanie și cu siguranță că sunt încrezător în rezultatul pe care îl vom obține noi, cei din PRO România Galați.Cu siguranță vom reuși să trecem cu bine și peste această perioadă și să ne ajute Dumnezeu să ne revedem sănătoși!”, a anunțat senatorul Nicolae Marin.
Senatorul Nicolae Marin este preşedintele Organizaţiei Judeţene Pro România Galaţi şi candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Un vatman din București a fost împușcat cu un pistol cu bile către un șofer dintr-un BMW. Vatmanul a primit îngrijiri medicale la fața locului. Bărbatul care ar fi folosit pistolul cu bile a fost identificat și a fost dus la sediul Secției 16 Poliție.
Incidentul a avut loc la ora 10:00. Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că în Sectorul 4 ar fi fost rănit un vatman de către un bărbat, după ce acesta din urmă a folosit un pistol cu bile.
"La faţa locului au sosit poliţiştii precum şi un echipaj medical pentru îngrijiri. Vatmanul şi-a continuat traseul, după ce a fost consultat de echipajul medical", a anunțat Poliția Capitalei.
Paramedicii de la ISU Galați au primit două motociclete pentru intervenția rapidă la cazurile grave. Ele au costat 60.000 de euro și sunt dotate cu dispozitive medicale moderne, necesare acordării primului ajutor, dar și cu sisteme speciale de comunicații și cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă.
Cele două motociclete au fost achiziționate de o fundație împreună cu o mare companie, în cadrul unui program național de dotare a celor mai aglomerate orașe din țară cu mijloace de intervenție urbană, capabile să scurteze timpul de răspuns la cazurile grave.
Motocicletele sunt echipate cu defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență. De asemenea, pe motociclete vor fi montate dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și sisteme speciale de comunicații.
Pentru a folosi cele două motociclete, zece paramedici SMURD Galați au beneficiat de cursuri specifice de perfecționare pentru conducerea în condiții periculoase și au primit zece seturi complete de echipamente de protecție moto.
Error: No articles to display