Potrivit meteorologilor, până la ora 21:00, în judeţele Botoşani (localităţile: Botoşani, Corni, Mihai Eminescu, Coţuşca, Havârna, Vlădeni, Vorniceni, Curteşti, Avrămeni, Manoleasa, Mileanca, Ştiubieni, Drăguşeni, Cordăreni, Hăneşti, Săveni, Ripiceni, Mitoc, Adăşeni, Bucecea), Suceava (localităţile: Salcea, Dumbrăveni, Şcheia, Todireşti, Adâncata, Mitocu Dragomirnei, Hânţeşti, Pătrăuţi, Stroieşti, Siminicea, Bălăceana), Neamţ (Stăniţa, Boghicea, Bira), Iaşi (Podu Iloaiei, Ţibăneşti, Miroslava, Leţcani, Ţibana, Popricani, Voineşti, Şipote, Erbiceni, Dumeşti, Mironeasa, Sineşti, Valea Lupului, Mogoşeşti, Popeşti, Scânteia, Rediu, Gropniţa, Plugari, Horleşti, Grajduri, Movileni, Şcheia, Româneşti, Ipatele, Fântânele, Mădârjac, Drăguşeni) şi Vaslui (Dumeşti, Rebricea, Todireşti, Oşeşti, Negreşti, Gârceni, Vultureşti, Rafaila), se vor semnala intensificări puternice ale vântului - vijelie, grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice şi averse ce vor depăşi 30 l/mp.
Ministerul Educației a anunțat că 32 de cadre didactice au fost eliminate din concurs pentru fraudă la proba scrisă de miercuri din cadrul examenului de titularizare și vor rămâne fără catedră în anul școlar viitor.
La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 29 iulie, în 123 de centre, s-au prezentat 27.002 candidaţi (89,67%) din cei 30.113 candidaţi înscriși. Din promoţia de absolvenţi ai anului 2020, au fost prezenţi 2.724 de candidaţi. 2.145 (7,94%) de candidați dintre cei prezenti s-au retras, în conformitate cu prevederile metodologiei, iar 32 candidaţi au fost eliminaţi din concurs. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2020-2021.
Subiectele și baremele de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe site-ul subiecte2020.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.
ISU Tulcea anunță că un grav accident naval s-a petrecut în zona localității Murighiol. Mai multe ambarcațiuni cu persoane sunt implicate. Trei persoane ar fi rănite, însă reprezentanții ISU Tulcea spun că nu au încă mai multe detalii despre starea lor.
„Având în vedere numărul ocupanților, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea echipajelor medicale la fața locului. Până la acest moment, 3 persoane ar fi grav rănite. Pentru gestionarea situației, în zona respectivă au fost trimise o ambarcațiune pentru transport scafandri și 3 ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță. Totodată, în sprijinul echipajelor angrenate în misiunea de salvare, la locul incidentului a fost trimis și un elicopter SMURD”, au informat reprezentanții ISU Tulcea.
146 de amenzi, în valoare de 35.750 de lei, au fost date de polițiști, duminică, la un botez organizat lânga Timișoara, in comuna Ghiroda. Organizatorul evenimentului a fost şi el amendat cu 2.000 de lei.
La fața locului au intervenit 13 echipaje de poliție și jandarmerie.
„În aceste vremuri complicate, regulile pe care trebuie să le respectăm, ca simpli cetățeni, reprezintă minim de efort comparativ cu sacrificiile pe care le fac cei care luptă cu pandemia în prima linie. Grija pentru cei apropiați și respectul față de comunitatea în care trăim ar trebui să fie lege pentru toți, însă nu tot timpul se intâmplă asta. În cazul de față, azi dimineață, poliția locală din Ghiroda a fost sesizată de existența unei adunări masive de oameni, aproximativ 200, eveniment constatat și raportat către poliția națională de către colegii noștri. 13 echipaje de poliție și jandarmerie au intervenit la locație, unde se desfășura un botez, au fost legitimate toate persoanele și au fost aplicate amenzi tuturor participanților. Facem apel, și pe această cale, către concetățenii noștri, să respecte regulile și să ne sesizeze de fiecare dată când constată încălcarea lor”, a scris Primăria Ghiroda.
Virgil Musta, la digi24.ro: 'Există la ora actuală două Românii. O Românie care se distrează și alta care este îngrijorată și parte din ea suferă în spitalele din țară.
Pandemia este în creștere, în fiecare zi doborâm un nou record și peste puțin timp spitalele vor fi copleșite de numărul de cazuri. Deja sunt zone unde nu mai sunt locuri în spital, nu mai sunt locuri în Terapie Intensivă, iar pacienții nu mai au unde să se interneze. Este un lucru foarte grav.
Am văzut ce s-a întâmplat în Italia, în perioada în care nu s-au respectat regulile și sistemul de sănătate a fost copleșit. Am văzut ce s-a întâmplat în Franța, în Spania și chiar în SUA, țări cu sistem de sănătate mult superioare țării noastre.Trebuie să existe o responsabilitate a concetățenilor noștri și poate o solidaritate.Sunt tineri care cred că ei nu se pot îmbolnăvi. Totuși ei pot deveni vectorul acestui virus și să îmbolnăvească pe alții când se întorc în comunitate. Și aceștia pot face o formă severă, chiar cu deces.
Fac un apel la toți românii pentru responsabilitate și solidaritate. Acest război cu virusul nu poate fi câștigat în spitale. Nu poate fi câștigat în secțiile de Terapie Intensivă, ci doar în comunitate, prin conclucrarea specialiștilor cu populația.
Singurul mijloc pentru a evita îmbolnăvirea este respectarea celor 3 reguli de bază – distanțarea socială, purtarea măștii și spălatul pe mâini".
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii, care va deveni acum, după ce a fost promulgată, Legea nr. 151/2020, introduce în Codul muncii noțiunile de discriminare prin asociere, hărțuire și victimizare.
Înainte de asta însă, a fost completată lista criteriilor de discriminare - vor fi incluse expres boala cronică necontagioasă, infectarea cu HIV și apartenența la o categorie defavorizată drept criterii de discriminare, scrie avocatnet.
"Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, discriminare prin asociere, hărţuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o categorie defavorizată, este interzisă" va fi noua formă a articolului 5 alin. (2) din Codul muncii.
Hărțuirea va fi definită expres în Codul muncii ca "orice tip de comportament care are la bază unul dintre criteriile prevăzute la alin. (2) care are ca scop sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator".
Discriminarea prin asociere va fi definită ca "orice act sau faptă de discriminare săvârşită împotriva unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie de persoane identificată potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2), este asociată sau prezumată a fi asociată cu una sau mai multe persoane aparţinând unei astfel de categorii de persoane".
Cât despre victimizare, aceasta va fi definită "ca orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării".
Nu va fi considerată însă discriminare o excludere, deosebire, restricție sau preferință obiectivă în privința unui anumit loc de muncă - în cazul în care, "prin natura specifică a activităţii în cauză sau a condiţiilor în care activitatea respectivă este realizată, există anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale", potrivit propunerii.
Discriminarea la locul de muncă, la modul general, inclusiv concedierea pe criterii discriminatorii sunt și la acest moment interzise în Codul muncii, dar nu există și o sancțiune - o amendă - specială pentru discriminare (există însă amenzi în OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare). Această propunere legislativă va prevedea o amendă între 1.000 și 20.000 de lei pentru discriminare, inclusiv pentru concedierea discriminatorie, potrivit avocatnet.
Patru funcționari de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Galați au fost confirmați cu noul coronavirus, potrivit informațiilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică. Cele patru persoane sunt internate în spitalele din Galați, iar autoritățile au început o anchetă epidemiologică pentru a stabili toți contacții. Instituția nu și-a suspendat activitatea cu publicul.
Potrivit DSP Galați, câte un nou caz de infectare cu noul coronavirus s-a înregistrat la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la Primăria Galaţi, la Prefectura Galaţi, la Casa de Pensii şi Curtea de Conturi.
De la începutul epidemiei, în județul Galați sunt 1476 de gălăţeni confirmaţi cu noul coronavirus, din care 871 de pacienţi vindecaţi și 109 de gălățeni decedați.
Activitatea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Galaţi a fost suspendată, joi, din cauza unei suspiciuni de infectare a unui angajat cu virusul COVID-19. 400 de programări pentru eliberarea de permise de conducere și pentru examene auto au fost amânate.
„Mâine, 16 Iulie 2020, activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Galați va fi suspendată. Toate activitățile programate în data de 16 Iulie 2020 vor fi reprogramate la o dată ulterioară!”, a anunțat, miercuri, Prefectura Județului Galați, pe Facebook.
În urma măsurii de suspendare a activităţii, la centrele din Galaţi şi din Tecuci nu se vor mai preschimba sau obţine acte, iar examinarea pentru permisul auto va fi reprogramată.
La Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Galați lucrează 20 de oameni.
Situație dificilă la o fabrică de confecții din Brăila cu aproape 500 de angajați. 42 de salariați s-au infectat cu virusul Sars Cov 2, iar proprietarii fabricii de confecții au decis să suspende activitatea unității.
„În județul Brăila, un operator economic cu 476 de angajați a fost nevoit să întrerupă activitatea pentru că 42 de salariați au fost diagnosticați pozitiv COVID-19 iar 343 au primit de la DSP recomandarea de izolare voluntară pe care o respectă pentru protecția lor și a celor apropiați”, a anunțat prefectul județului Brăila, Cătălin Boboc, pe Facebook.
Prefectul județului Brăila a mai anunțat că a comunicat situația creată ministrului Muncii, Violeta Alexandru, căreia i-a solicitat o soluție pentru angajații care nu pot munci, dar nici nu primesc șomaj tehnic.
„Întrucât în acest moment, urmare a deciziei CCR, nu este cert dacă salariații care au primit recomandarea izolării vor primi concediu medical, iar restul salariaților nu beneficiază de șomaj tehnic, conform prevederilor legale in vigoare, i-am comunicat ieri doamnei ministru Violeta Alexandru această situație, solicitându-i sprijinul pentru soluționarea problemei.
Doamna ministru a înțeles situația dificilă în care se găsesc atât antreprenorul căt și salariații și am convenit asupra unei propuneri de modificare a OUG nr.30/2020, ordonanță care stabilește măsuri în domeniul protecției sociale în contextul răspândirii SARS-CoV-2.
Propunerea de modificare ce urmează a fi înaintată în cel mai scurt timp Guvernului, vizează acordarea indemnizației de șomaj tehnic salariaților angajatorilor a căror activitate este întreruptă sau redusă ca urmare a apariției unui focar SARS-CoV-2 sau ca urmare a izolării ori carantinării personalului. Indemnizația se va acorda pe toată perioada în care activitatea este întreruptă sau redusă”, a mai explicat prefectul.
O unitate de terapie intensivă mobilă pentru pacienţii infectați cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, a ajuns la Galați. Decizia a fost luată după vizita ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, la Spitalul Județean, unde 83 de cadre medicale și 24 de pacienţi sunt infectați cu noul coronavirus
Potrivit prefectului Gabriel Avrămescu, spitalele din Galați au doar 8 paturi de terapie intensivă, 7 la Spitalul Județean și 1 la Spitalul CFR.
”În urma discuţiilor pe care le-am avut, atât cu ministrul, cât şi cu reprezentanţii ISU, s-a stabilit necesitatea relocării unei unităţi mobile ATI, cu o capacitate de 12 locuri, special destinată cazurilor grave, care au nevoie de îngrijiri de specialitate. Guvernul României a aprobat această iniţiativă. Astfel, numărul de locuri ATI disponibile pentru pacienţii Covid la Galaţi va ajunge la 19”, a scris pe Facebook prefectul Galațiului.
Până la această dată, în județul Galați sunt 1279 de cazuri de infecţie cu COVID-19 şi 103 persoane decedate. S-au efectuat 11.533 de teste.
Un nou cutremur a avut loc în România, marți dimineaţă, la ora locală 5:44, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, a anunțat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut magnitudinea 3 pe Richter și s-a produs la o adâncime de 127 de kilometri. Mişcarea tectonică s-a produs la 59 km est de Braşov, 68 km nord de Ploieşti, 122 km nord de Bucureşti, 124 km sud de Bacău, 131 km vest de Brăila, 133 km vest de Galaţi, 138 km nord-est de Piteşti şi 174 km est de Sibiu.
Potrivit Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu, de la începutul lunii iulie, în România au avut loc opt cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,3 grade pe Richter.
Cel mai semnificativ seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2.
74 de beneficiari de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Zătreni au fost testaţi pozitiv cu COVID0-19, 46 de cazuri de infectare fiind confirmate în ultimele 24 de ore, potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Vâlcea.
Tot în ultimele 24 de ore a fost înregistrat şi un deces în rândul beneficiarilor de la Zătreni, fiind vorba de o persoană care a fost transportată sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi care a decedat duminică în secţia ATI a spitalului.
Cazuri de COVID-19 au fost confirmate şi la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Bistriţa, unde în ultimele trei zile au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus şase beneficiari şi patru infirmieri.
„Persoanele de la centrul de îngrijire din Bistriţa infectate cu noul coronavirus sunt sub supravegherea medicală a personalului medico-sanitar şi auxiliar din cadrul centrului, coordonat de un medic de la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Vâlcea. În funcţie de evoluţia clinică şi de forma afecţiunii, se va decide dacă beneficiarii cu COVID-19 vor fi transferaţi la o unitate medicală în vederea evaluării suplimentare sau internării”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Vâlcea.
Instituţia Prefectului Vâlcea a mai informat că în judeţ au fost înregistrate şi două focare cu număr redus de cazuri (3-7 cazuri) la doi agenţi economici şi un focar familial (3 cazuri).
„Urmare a creșterii numărului de cazuri de persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în județul Vâlcea și a apariției mai multor focare cu număr mare de contacți și factori de risc crescuți în cadrul centrelor aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, Direcția de Sănătate Publică a solicitat unităților sanitare din rețeaua COVID-19 revenirea la capacitatea anterioară de preluare a eventualelor cazuri pozitive”, se arată într-un comunicat de presă.
De la debutul pandemiei și până acum, dintre persoanele diagnosticate cu noul coronavirus în județ, șapte au decedat, iar două persoane sunt internate în spitale din alte județe.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut un control la Spitalul Județean de Urgență Galați, unde 83 de cadre medicale și 24 pacienți sunt infectați cu noul coronavirus. Corpul de Control al Ministerului Sănătății va ajunge zilele aceste la Galați pentru a verifica cum s-au făcut anchetele epidemiologice și care este sursa infectărilor. De asemenea, o unitate mobilă ATI va fi ajunge luni seară la Galați. Este vorba despre o unitate cu 12 paturi care va suplimenta capacitatea de paturi de terapie intensivă din Galați.
„Sunt 83 de cadre medicale și 24 pacienți infectați cu coronavirus. Au fost anchete epidemiologice, dar nu văd la ele nici un final (...) Urmează o evaluare la fiecare secție, vom face dezinfecții și vom transfera pacienții. Am solicitat Inspecția de Sanitară de Stat, precum și Corpul de Control al Minsiterului Sănătății pentru a evalua ce s-a întâmplat în acest spital. Urmează o evaluare la fiecare secție. Au venit epidemiologi de la Constanța deoarece în Galați există doar un medic epidemiolog care mai are trei contracte de colaborare. Nu se va închide spitalul, nici nu se va decide carantinarea spitalului”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Potrivit prefectului Gabriel Avrămescu, spitalele din Galați nu au decât 8 paturi de terapie intensivă, 7 la Spitalul Județean și 1 la Spitalul CFR. Unitatea mobilă are 12 paturi.
„Este vorba despre acea unitate mobilă ATI pentru a suplimenta capacitatea de paturi de terapie intensivă din Galați, tocmai pentru că aceste secții de terapie Intensivă COVID au fost ocupate și pentru a reuși să gestionăm cazurile grave care vor apărea în perioada următoare. La Galați sunt opt paturi și unitatea mobilă va mai aduce alte 12 locuri”, a anunțat prefectul județului Galați, Gabriel Avramescu.
Alte trei cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Galați au primit rezultate pozitive la testul pentru depistarea virusului. Bilanțul ajunge astfel la 71 de cadre medicale, infectate cu COVID-19. Cei mai mulți dintre bolnavi (aproximativ 90%) sunt asimptomatici și au forme ușoare ale bolii, spun reprezentanții unității medicale.
Potrivit conducerii spitalului, cele mai multe cazuri (28) sunt la Secția Medicină Internă II și la Secția Cardiologie (22). alte cazuri sunt la Chirurgie Generală II, UPU, Oncologie, Reumatologie, Urologie și Medicină Internă I. De asemenea, s-au infectat o liftieră și o angajată a Ambulatoriului. Cei mai mulți dintre bolnavi (aproximativ 90%) sunt asimptomatici și au forme ușoare ale bolii.
Reprezentanții spitalului spun că unitatea medicală rămâne deschisă. În acest moment, nicio secție nu mai este închisă, în toate cele afectate fiind făcută dezinfecția necesară.
Potrivit Prefecturii Galați, în județul Galați sunt 1.173 de cazuri confirmate cu coronavirus, din care 773 persoane vindecate și 98 decedate. S-au efectuat 10981 de teste,
„În acest moment, la nivelul județului Galați, avem 5 persoane care refuză internarea și 26 de persoane care și-au cerut externarea. Toate aceste persoane sunt infectare cu noul Coronavirus”, a anunțat Prefectura Galați.
Error: No articles to display