Baza sportivă a Clubului Sportiv Rapid București va fi modernizată, reabilitată și extinsă printr-o investiție estimată la aproximativ 50 de milioane de lei, a anunțat marți ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.
Protocolul de colaborare pentru finanțarea proiectului a fost semnat de ministrul Ciprian Șerban, primarul Sectorului 1, George Tuță, și directorul Clubului Rapid, Vlad Andronescu. Documentul prevede finanțarea etapizată a lucrărilor din bugetul Sectorului 1, cu participarea clubului la acoperirea unei părți din costuri.
„Finanțarea va fi asigurată etapizat din bugetul Sectorului 1, investiția urmând să aducă beneficii sociale și comunitare semnificative. Valoarea totală a acesteia este de aproximativ 50 milioane de lei”, a declarat Ciprian Șerban, într-o postare pe Facebook.
Potrivit autorităților, baza modernizată va fi destinată atât sportivilor de performanță, cât și comunității locale. Locuitorii din Sectorul 1 vor avea acces la activități sportive într-un spațiu modernizat, adaptat standardelor actuale de siguranță și confort.
Proiectul urmărește îmbunătățirea infrastructurii sportive și creșterea accesului populației la facilități dedicate activităților fizice și recreative.
Am organizat o nouă acțiune de donare, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină București. Iar locurile s-au ocupat integral încă de săptămâna trecută. S-au înscris cetățeni de toate vârstele, dar și angajați din primărie.
Fiecare donare de sânge salvează minimum 2 vieți. Are avantajul că susține sănătatea organismului, prin faptul că:
- E stimulată regenerarea sângelui
- Se reduce excesul de fier din organism
- Scade riscul de boli cardiovasculare.
Următoarea acțiune de Donare De Sânge o vom organiza pe 3 martie.
Primul târg de adopții din acest an, primii căței norocoși! Sperăm să urmeze mulți alții, din adăposturi!
- Freya a fost luată de o familie din Târgoviște. Dragoș și soția au aflat despre târg de la radio; locuiesc la curte, mai au un câine și o pisică și au vrut să mai salveze un suflețel.
- Iar Zorro a fost adoptat de o doamnă din București, care locuiește în apartament. A avut un câine care a murit de bătrânețe, știe ce înseamnă această responsabilitate pe termen lung.
Carlos, Harley, Linda, Nor, Vera, Sara, Felix și Fulga încă își așteaptă stăpânul. Îi găsiți până la ora 16.00, la Veranda Mall (nivel 1, str. Ziduri Moși nr. 23, Sector 2).
Toți sunt sunt vaccinați, deparazitați, microcipați și sterilizați (în funcție de vârstă). Adopțiile sunt gratuite și chiar premiate cu daruri din partea sponsorilor.
La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, în această perioadă, reabilităm, modernizăm și extindem Pavilionul „Casa Doru”.
Este o clădire S+P+2E care găzduia Secția Clinică de boli infecțioase (HIV/SIDA) adulți. Va avea mai multe paturi, va fi mai spațioasă, mai sigură, în conformitate cu normele DSP și ISU. Pentru asta, construim lift și scară exterioară pentru evacuare în caz de incendiu.
Lucrările avansează. Până acum, s-a făcut consolidarea structurii metalice de la etajul 2 și a fost extinsă suprafața, de la 50% la 85%. Pe noul spațiu vom putea amenaja 4 noi saloane cu câte trei paturi fiecare, cabinet medical, grupuri sanitare, spălătorie, cameră de deșeuri și toate utilitățile.
În această perioadă, muncitorii montează scara metalică exterioară și toarnă pereții structurii liftului. Urmează să anvelopeze clădirea, să refacă instalațiile și să realizeze recompartimentări și reconfigurări ale clădirii, la standardele medicale moderne.
Investiția costă 3,7 milioane de lei, cu finanțare de la bugetul local. Va fi gata până la finalul acestui an.
Vicepremierul Tanczos Barna a transmis marți, în Parlament, că UDMR consideră participarea la guvernare cea mai eficientă formă de a-și valorifica influența politică, însă nu exclude o analiză internă privind retragerea din Coaliție, în cazul în care tensiunile politice se vor accentua.
Întrebat ce va face Uniunea dacă premierul Ilie Bolojan nu va accepta propunerea UDMR de reducere a taxelor și impozitelor locale, Tanczos Barna a explicat că formațiunea poate sprijini mai bine comunitatea maghiară din interiorul Guvernului sau al majorității parlamentare decât din opoziție.
„Se iau decizii extrem de importante. Puterea noastră politică este mult mai mare în Coaliție decât în afara ei. Conducerile UDMR vor decide pașii următori. Deocamdată suntem la guvernare. Dacă situația se tensionează, nu excludem astfel de analize, dar rămân convins că în această formulă putem avea cel mai mare impact”, a declarat vicepremierul.
Totodată, acesta a precizat că UDMR susține acordarea unor ajutoare financiare punctuale pentru pensionarii cu venituri reduse.
Declarațiile vin după ce liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirma săptămâna trecută, într-un interviu pentru Antena 3 CNN, că îi va cere premierului Ilie Bolojan să reanalizeze decizia privind taxele locale, subliniind că revenirea asupra unor măsuri greșite „este un semn de maturitate, nu de slăbiciune”.
Consiliul Județean Galați a alocat peste 350.000 de lei pentru lucrări de întreținere la Liceul Tehnologic „Simion Mehedinți”, unitate de învățământ special aflată în subordinea instituției, a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Lucrările vizează repararea acoperișului clădirii, înlocuirea elementelor de șarpantă deteriorate, montarea unei învelitori noi, precum și instalarea de jgheaburi și burlane noi, în scopul asigurării unor condiții mai bune de studiu.
Potrivit sursei citate, liceul oferă sprijin educațional pentru aproximativ 200 de elevi cu cerințe educaționale speciale, cu vârste între 15 și 23 de ani.
În cadrul unității, elevii sunt școlarizați în învățământ profesional, liceal și postliceal special, în șase domenii de calificare, pentru a facilita integrarea socio-profesională a acestora.
Reprezentanții Consiliului Județean au precizat că investiția face parte din programul de întreținere și modernizare a infrastructurii educaționale aflate în administrarea instituției.
Sindicaliștii din 1.582 de primării de comune din România au declanșat marți o grevă de avertisment de două ore, în semn de protest față de reforma administrației publice, potrivit unui anunț al Asociației Comunelor din România.
Greva se desfășoară în intervalul 10:00 – 12:00 și a fost anunțată de președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, prin intermediul unei postări publicate de sindicatul Forum din administrația publică.
Tot marți, începând cu ora 10:00, la Palatul Parlamentului are loc Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, la care este așteptat să participe și premierul Ilie Bolojan, pentru discuții cu primarii nemulțumiți de măsurile propuse.
Reprezentanții asociației au anunțat, de asemenea, că au decis în unanimitate să sesizeze Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei cu privire la reforma administrației locale din România, urmând ca sesizarea să fie transmisă în perioada următoare.
Sindicaliștii și autoritățile locale susțin că modificările propuse riscă să afecteze funcționarea administrației publice locale și solicită dialog cu Guvernul pentru clarificarea măsurilor.
Actorii Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București organizează marți, de la ora 14:30, un protest în fața instituției, nemulțumiți de un proiect pilot al Ministerului Culturii privind evidența timpului de muncă.
La acțiune participă atât actorii, cât și personalul tehnic și de producție al teatrului, din toate sectoarele instituției.
Potrivit unui comunicat al actorilor TNB, programul pilot le-a fost comunicat prin Circulara nr. 766 din 3 februarie 2026, care conține instrucțiuni privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul de execuție din instituțiile publice de spectacol sau concert.
Reprezentanții artiștilor susțin că prevederile transformă munca artistică, care nu poate fi normată, într-o activitate birocratică, obligând personalul să raporteze zilnic, în scris, activitatea desfășurată.
Actorii consideră că măsura afectează procesul creativ și au anunțat că protestul va fi unul pașnic, fiind invitați să participe și artiști din alte teatre pentru a susține neaplicarea programului pilot.
Consiliul Județean Hunedoara anunță că în perioada 9 februarie – 20 martie 2026, tinerii interpreți de muzică populară din țară și de peste hotare se pot înscrie la preselecția Festivalului-Concurs Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”, ediția a XIII-a.
Festivalul se va desfășura în perioada 23–24 aprilie 2026, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, fiind organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al Primăriei Municipiului Deva.
Regulamentul festivalului și fișa de înscriere pentru concurenți (format PDF) pot fi consultate și descărcate de pe site
Autoritățile locale din județul Gorj au la dispoziție 37,87 milioane de euro pentru proiecte de energie regenerabilă, în cadrul acestui apel, cu termen de depunere a cererilor în perioada 25 februarie – 26 august 2026.
Evenimentul a reunit peste 40 de participanți, fiind prezentate informații esențiale privind eligibilitatea proiectelor, completarea cererilor de finanțare și prevederile ghidului solicitantului, în sprijinul tranziției către energia verde.
Mesajul Președintelui Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma :
,,În Ilfov, avem 124 de veterani de război și urmași ai acestora, dar și 138 de deținuți politici. Pentru ei, am construit proiectul „Ilfov prețuiește. Ne respectăm eroii. Respect și Recunoștință”, prin care acordăm 1.500 de lei fiecăruia. În Ștefăneștii de Jos, l-am găsit pe veteranul celui de-al Doilea Război Mondial, Petre Nițu. Colegul meu, Mircea Gheorghiță, îi deschide ușa an de an. Alături de primarul Mircea Gheorghiță l-am felicitat și i-am lăsat un mic dar, drept prețuire. Este important să ne prețuim eroii.
Istoria este scrisă de eroi, de sacrificiul și curajul pe care ni le-au lăsat nouă moștenire.”
Fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, şi administratorul unei societăţi comerciale, Cătălin Daniel Buşe, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, în stare de arest preventiv, într-un dosar în care sunt acuzaţi de dare de mită şi complicitate la dare de mită. Cei doi ar fi promis directorului general al Registrului Auto Român (RAR) un procent de 6% din valoarea totală a unui acord-cadru de aproximativ 23 de milioane de lei, pentru a obţine reînnoirea contractului de mentenanţă a echipamentelor de verificare tehnică.
Potrivit DNA, în luna septembrie 2025 RAR a declanşat o procedură de achiziţie publică pentru asigurarea mentenanţei echipamentelor de verificare şi diagnosticare a vehiculelor. În perioada septembrie–noiembrie 2025, Buşe, cu ajutorul lui Cuc, i-ar fi promis directorului general al RAR, cu titlu de mită, un procent de 6% din valoarea acordului-cadru, în schimbul sprijinirii societăţii sale în procedura de atribuire.
Procurorii susţin că promisiunea ar fi fost făcută în cadrul mai multor întâlniri şi convorbiri, iar scopul ar fi fost ca directorul RAR să efectueze demersuri pentru desemnarea preferenţială a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor şi pentru semnarea contractului cu firma administrată de Buşe.
„Inculpatul B.D.C. ar fi promis că suma va fi remisă în tranşe, la intervale de aproximativ 3–5 luni, prima tranşă urmând să fie dată înainte de sfârşitul anului 2025”, arată DNA într-un comunicat.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de menţinere a măsurilor preventive.
Răzvan Cuc a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în 17 decembrie 2025, instanţa reţinând că ar fi intermediat pentru un om de afaceri o mită de peste un milion de lei destinată directorului general al RAR, în schimbul reînnoirii acordului-cadru de 23 de milioane de lei. O măsură similară a fost dispusă şi faţă de afacerist.
Parcul aferent sediului Consiliului Județean Galați, parte a Ansamblului urban „strada Eroilor” și monument istoric de patrimoniu, va intra într-un amplu proces de reabilitare și reamenajare peisagistică, în cadrul proiectului transfrontalier „Eco Smart Natura”.
Autoritățile județene au aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției, care urmărește valorificarea potențialului natural al parcului și crearea unor noi oportunități de recreere pentru comunitate. Proiectul este finanțat din fonduri europene și vizează modernizarea unui spațiu verde apreciat de gălățeni pentru rolul său recreativ și ambiental.
Lucrările prevăzute includ toaletarea vegetației existente și plantarea unor noi specii ornamentale autohtone, refacerea aleilor pietonale, modernizarea sistemului de iluminat exterior și instalarea unui sistem inteligent de irigare. Un element central al proiectului îl reprezintă reamenajarea fântânii arteziene, care va fi transformată într-o fântână modernă de tip „splash pad”, cu jeturi dinamice de apă, iluminat submersibil și elemente decorative inspirate din natură.
Investiția face parte din proiectul transfrontalier „Eco Smart Natura”, implementat de Consiliul Județean Galați în parteneriat cu Consiliul Raional Taraclia și Primăria comunei Albota de Sus. Inițiativa are ca obiectiv reabilitarea unor grădini urbane de interes public și derularea unor activități educative dedicate protejării biodiversității locale, la care vor participa aproximativ 300 de elevi.
Reprezentanții administrației județene subliniază că proiectul contribuie atât la conservarea patrimoniului istoric și natural, cât și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, prin modernizarea infrastructurii verzi și promovarea educației ecologice.
Lucrările urmează să fie demarate după finalizarea etapelor administrative și procedurilor necesare implementării proiectului.
Noile reguli prevăd clarificări privind transportul interjudețean și local de persoane, inclusiv activitățile de intermediere, care trebuie licențiate. Astfel, toți participanții direcți sau intermediari la servicii de transport regulat sau ocazional pot fi identificați, controlați și sancționați, pentru menținerea echilibrului pe piață. Transportul județean sau local poate fi efectuat doar dacă nu există curse deja atribuite pe traseu, pentru a evita suprapunerile.
În transportul rutier de mărfuri internațional sau de cabotaj, vehiculele cu masă maximă autorizată de peste 2,5 tone, conduse de șoferi cu permise B sau BE, vor necesita un certificat de pregătire profesională (CPP). Certificatul atestă cunoștințe privind perioadele de conducere și odihnă și utilizarea tahografului.
În privința aparatelor de marcat electronice fiscale, ordonanța stabilește competențele Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) și modalitatea de aplicare a sancțiunii complementare de suspendare a activității, prin imobilizarea vehiculului și reținerea plăcuțelor de înmatriculare.
Guvernul precizează că măsurile urmăresc o supraveghere mai bună a activităților de transport și respectarea legislației fiscale.
Error: No articles to display