Vă reamintim că, începând cu data de 1 februarie 2026, serviciile de salubrizare au fost suspendate pentru utilizatorii care NU au reînnoit contractele de prestări servicii cu operatorul delegat SALUBRIZARE SECTOR 5 S.A.
- Prestarea serviciilor de salubrizare se poate realiza exclusiv pe baza unui contract valabil, încheiat conform legislației în vigoare.
- În lipsa unui cadru contractual legal, operatorul nu poate continua furnizarea serviciilor.
- Reluarea serviciilor se face imediat după semnarea sau reînnoirea contractului, fără formalități suplimentare.
Chiar și în condițile unor temperaturi neprielnice, în sectorul 4 activitatea este in toi.
Echipele din șantier lucrează pentru a finaliza proiectul înainte de termen.
Obiectivul este clar: siguranță, calitate și respectarea termenelor asumate, astfel încât bucureștenii să beneficieze cât mai curând de o infrastructură modernizată și sigură- Daniel Băluță, Primar Sectorul 4, București
Corupția și creșterea prețurilor rămân principalele surse de îngrijorare pentru români, relevă cercetarea sociologică „4 ani de război în Ucraina. Impactul profund asupra opiniei publice din România”, realizată de INSCOP Research între 28 ianuarie și 6 februarie 2026, la solicitarea New Strategy Center. Studiul a fost prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă la Hotel Intercontinental Athenée Palace și oferă o imagine detaliată a percepției românilor asupra direcției țării și a principalelor probleme sociale și economice.
Doar 22,2% dintre români consideră că lucrurile în România merg într-o direcție bună, în creștere ușoară față de 20% în noiembrie 2022. În schimb, 73,1% cred că țara merge într-o direcție greșită, iar 4,7% nu știu sau nu răspund.
Optimiști sunt în special votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu studii superioare și locuitorii Bucureștiului și ai marilor orașe. Pesimiști sunt votanții PSD și AUR, persoanele de peste 60 de ani, cei cu educație primară și locuitorii din mediul rural.
Studiul arată că românii consideră că principalele probleme sunt:
Corupția – 32,2% (față de 21,5% în noiembrie 2023)
Creșterea prețurilor – 23,6% (constant față de noiembrie 2023)
Starea de sănătate proprie și a familiei – 13,4%
Starea sistemului de educație – 11,7%
Lipsa locurilor de muncă – 9,8%
Războiul din Ucraina – 6,9%
Starea infrastructurii – 0,7%
Corupția este preocuparea principală pentru votanții USR și AUR, bărbați, persoane între 45 și 59 de ani, cei cu studii superioare, locuitorii Bucureștiului și angajații din sectorul public. Creșterea prețurilor este mai îngrijorătoare pentru votanții PSD, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație primară și medie și locuitorii din mediul rural.
Persoanele care menționează starea de sănătate ca problemă majoră sunt votanții PSD, cei de peste 60 de ani și persoanele cu educație primară. Războiul din Ucraina reprezintă principala sursă de îngrijorare pentru votanții PNL și persoanele de peste 60 de ani.
Guvernul a modificat Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, astfel încât salariile restante ale angajaților companiilor strategice să poată fi achitate și în cazul procedurii de concordat preventiv.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a explicat că măsura permite plata salariilor restante pentru angajații combinatului siderurgic Liberty Galați direct din Fondul de garantare.
Potrivit actului normativ, plafonul sumelor ce pot fi achitate din Fond poate depăși cinci salarii medii brute pe economie, fără a depăși însă 12 salarii medii, în cazul firmelor considerate strategice de Guvern, cu avizul Ministerului Muncii.
De asemenea, Fondul va putea acoperi salarii și alte drepturi salariale restante aferente unei perioade de 12 luni din ultimele 24 de luni. Cererile depuse anterior intrării în vigoare a noilor prevederi vor fi soluționate potrivit legislației aplicabile la momentul depunerii.
Executivul are la dispoziție 60 de zile pentru actualizarea normelor de aplicare ale legii. Totodată, angajatorii strategici vor datora dobândă la nivelul pieței pentru sumele utilizate din Fond.
Reprezentanții autorităților locale susțin că măsura are ca scop protejarea veniturilor angajaților și menținerea stabilității economice în comunitățile dependente de marile platforme industriale.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat joi includerea pe ordinea de zi a ședinței de Guvern a memorandumului privind acordarea bonurilor de masă pentru angajații Complexul Energetic Oltenia.
Guvernul s-a reunit la ora 11:00, iar documentul vizează deblocarea acordării tichetelor de masă pentru salariații companiei energetice.
„Am inclus în ședința de Guvern de astăzi bonurile de masă pentru angajații CE Oltenia”, a transmis ministrul Energiei.
Potrivit acestuia, măsura face parte dintr-un mecanism mai amplu prin care acordarea unor drepturi salariale va fi corelată cu îndeplinirea unor ținte clare de investiții, performanță financiară și profitabilitate la nivelul companiilor din sector.
Anunțul vine în contextul unui protest organizat în fața Palatul Victoria. Minerii și energeticienii din Valea Jiului și Oltenia, alături de salariați de la Hidroelectrica și de la centrala nucleară din Cernavodă, au anunțat o manifestație de patru ore, începând cu ora 13:00.
Sindicaliștii reclamă neacordarea voucherelor de vacanță și a tichetelor de masă la CE Oltenia, situația celor aproximativ 2.000 de angajați cu contracte pe perioadă determinată, precum și lipsa unor soluții privind viitorul minelor Lupeni și Lonea. De asemenea, aceștia avertizează asupra riscului de creștere a prețului energiei în contextul închiderii capacităților pe cărbune fără punerea în funcțiune a unor alternative pe gaz sau nucleare.
Ministerul Dezvoltării a publicat în transparență decizională proiectul de Ordonanță de urgență privind reducerea cheltuielilor și reforma administrației publice centrale și locale, document care vizează eficientizarea aparatului administrativ și consolidarea sustenabilității financiare.
Potrivit instituției, proiectul propune măsuri pentru o administrație publică mai suplă, mai eficientă și mai descentralizată, în varianta agreată la nivelul coaliției de guvernare.
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că măsurile urmăresc eficientizarea administrației centrale și îmbunătățirea serviciilor publice oferite cetățenilor.
„Măsurile propuse prevăd o administrație publică mai suplă și mai eficientă, mai multă descentralizare pentru autoritățile publice locale și sustenabilitate financiară pentru acestea. Prin aceste măsuri eficientizăm administrația publică centrală și serviciile publice oferite cetățenilor”, a afirmat ministrul.
Proiectul prevede, în administrația publică locală, o reducere de 30% a numărului total de posturi aprobate, ceea ce ar putea duce, la nivel național, la o diminuare de aproximativ 10% a posturilor ocupate. Autoritățile locale vor putea ajusta, în perioada de tranziție, cheltuielile de personal în funcție de posturile desființate.
Pentru administrația publică centrală, documentul propune o reducere de 10% a cheltuielilor de personal și măsuri pentru consolidarea disciplinei financiare. Reducerile salariale realizate de ministere în anul precedent vor fi luate în calcul la aplicarea acestei diminuări.
Proiectul introduce excepții pentru domenii precum învățământul, cultura, spitalele publice, serviciile de ambulanță, apărarea și ordinea publică, unde sunt prevăzute măsuri compensatorii, inclusiv creșterea vârstei de pensionare pentru militari, modificări privind sporurile din educație și salarizarea în funcție de performanță în sistemul sanitar.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, măsurile urmăresc creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, respectarea țintei de deficit bugetar și consolidarea sustenabilității financiare. Proiectul este în consultare publică, iar propunerile și observațiile pot fi transmise în termen de 10 zile
Amenzi totale de peste 10.000 de lei aplicate doar în ultimele zile de echipajele Poliției Locale Sector 3 persoanelor care nu au strâns mizeria lăsată de cățelul lor.
Din păcate, unele persoane nu înțeleg că au și obligații și că trebuie să fie responsabile și civilizate, inclusiv atunci când ies la plimbare cu animalele de companie. De aceea, reamintim că amenzile pot ajunge până la 500 de lei în cazul celor prinși că nu păstrează curățenia pe domeniul public.
Colegii de la Direcția Generală de Poliție Locală Sector 3 acționează în baza unui plan de măsuri pentru verificarea respectării obligațiilor legale în ceea ce privește plimbarea animalelor de companie pe domeniul public.
Aceste obligații se referă la: deținerea și folosirea materialele necesare pentru curățarea dejecțiilor, menținerea câinilor în lesă (botniță pentru câinii agresivi), respectarea interdicțiilor de acces în spațiile nepermise.
"Adăposturile de noapte și centrele de zi ale DGASPC Sector 2 sunt, pentru mulți dintre cei vulnerabili, acasă în aceste zile de ger.
Astăzi, peste 50 de persoane sunt adăpostite în condiții optime. Am fost personal să verific situația din teren și m-am asigurat că fiecare om primește sprijinul necesar: ceai cald, hrană, așternuturi curate și, mai ales, grija atentă a asistenților sociali care sunt permanent alături de ei.
La Adăpostul de noapte pentru persoane adulte, atmosfera este una caldă, iar de buna dispoziție a celor găzduiți se ocupă și Pentera, pisicuța de 10 ani a adăpostului, care aduce un strop de liniște și confort celor care trec pragul centrului.
În teren, două ambulanțe sociale sunt mobilizate permanent și intervin rapid la fiecare caz urgent semnalat. Suntem prezenți, suntem implicați și nu lăsăm nicio solicitare fără răspuns.
Dacă știți persoane fără adăpost sau aflate în dificultate, vă rog să ne contactați de urgență la numerele de permanență
Începând de marți seară, a intrat în vigoare o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pentru București.
Dacă observați persoane fără adăpost expuse intemperiilor, vă rugăm să sunați de urgență la 0734 454 543, iar echipele DGASPC Sector 1, alături de Poliția Locală, vor interveni imediat.
DGASPC Sector 1, prin Serviciul Intervenție în Regim de Urgență, este pregătită să ofere beneficiarilor cazare în condiții de siguranță, hrană caldă, igienă personală, în cadrul Centrului de Urgență din Șoseaua Odăii nr. 3–5.
Împreună putem proteja vieți!
Curtea Constituțională a României a decis miercuri că legea privind reforma pensiilor speciale ale magistraților este constituțională, după mai multe amânări succesive ale verdictului.
Decizia a fost luată de cei nouă judecători ai Curții, în cadrul unei ședințe decisive asupra proiectului promovat de Guvernul condus de Ilie Bolojan, care își asumase răspunderea în Parlament pentru adoptarea reformei.
Hotărârea CCR este definitivă și general obligatorie, ceea ce înseamnă că legea poate intra în vigoare și produce efecte juridice.
Principalele prevederi ale reformei
Potrivit proiectului adoptat de Guvern și analizat de CCR, legea introduce următoarele modificări:
-pensia de serviciu va fi limitată la maximum 70% din ultimul salariu net, față de nivelul anterior de până la 80% din salariu;
-pensia se calculează pe baza unei formule noi, raportată la veniturile realizate în ultimii ani de activitate;
-vârsta de pensionare va crește treptat, în linie cu sistemul public, până la 65 de ani;
-vechimea necesară pentru pensionare va fi majorată, iar pensionarea anticipată va fi mai restrictivă.
Reforma pensiilor magistraților a fost una dintre cele mai controversate măsuri ale Guvernului, iar Curtea Constituțională a amânat de cinci ori pronunțarea pentru a analiza sesizările formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție și alte instituții.
Guvernul a susținut că modificările sunt necesare pentru a elimina pensionările foarte timpurii și pentru a alinia sistemul la standardele generale, în timp ce criticii au afirmat că reforma ar putea afecta independența justiției.
Președintele României, Nicușor Dan, a oferit noi detalii despre viitoarea sa vizită de stat în Statele Unite ale Americii, precizând că aceasta va avea o componentă economică importantă și va fi organizată după participarea sa la Consiliul Păcii de la Washington.
Declarațiile au fost făcute marți, într-un interviu acordat Radio România Actualități. Șeful statului a afirmat că momentul de neîncredere în relația bilaterală a fost depășit.
„A fost un moment de neîncredere în democrația din România, dar prin nenumăratele intervenții ale Administrației Prezidențiale acel moment a fost depășit”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele va participa joi la prima ședință a Consiliului Păcii, inițiat de președintele american Donald Trump. Potrivit lui Nicușor Dan, nu este programată o discuție bilaterală oficială cu liderul american, însă nu este exclusă o întrevedere informală.
„Nu este programată o discuție bilaterală cu agendă”, a spus președintele, menționând că experții români și americani lucrează deja la programul viitoarei vizite de stat.
Șeful statului a confirmat existența unei invitații oficiale și a subliniat că vizita va avea o componentă economică solidă. „Va fi o vizită care va avea o componentă economică, atunci când componentele economice vor fi mature, vizita se va întâmpla”, a precizat acesta.
Printre temele care ar putea figura pe agenda discuțiilor la nivel înalt se numără cooperarea în domeniul energetic, dezvoltarea unui centru de procesare a pământurilor rare la Feldioara, noile reactoare de la Centrala Nucleară de la Cernavodă și consolidarea prezenței militare americane în România.
Președintele nu a avansat un calendar exact pentru vizita de la Washington, subliniind că stabilirea datei depinde de agenda comună și de finalizarea pregătirilor.
Ninsorile abundente care au lovit sud-estul țării au dus la închiderea școlilor în patru județe. Autoritățile din Vrancea, Galați, Brăila și Giurgiu au decis suspendarea cursurilor cu prezență fizică și desfășurarea acestora în sistem online, pe fondul avertizărilor meteorologice de Cod portocaliu și al condițiilor dificile de trafic.
Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației, miercuri, toate unitățile de învățământ din județele Galați și Vrancea vor desfășura cursuri online. Decizia vine în contextul ninsorilor abundente și al viscolului puternic, care au afectat semnificativ circulația rutieră și accesul elevilor și profesorilor la școli.
În județul Brăila, inițial s-a anunțat că activitatea va continua online în mediul rural și în orașele Ianca, Făurei și Însurăței. Ulterior, prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, autoritățile au decis suspendarea cursurilor cu prezență fizică în toate unitățile de învățământ din județ, cu excepția celor din municipiul Brăila. Și aici, cursurile se vor desfășura în format online.
Prefectura Vrancea a precizat că măsura a fost luată în urma analizelor realizate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, având în vedere avertizarea meteorologică în vigoare și condițiile meteo severe. Activitățile didactice se vor desfășura online, conform deciziilor luate la nivelul fiecărei unități de învățământ și al inspectoratului școlar.
O decizie similară a fost adoptată și în județul Galați, inclusiv pentru școlile din municipiul reședință de județ. În județul Giurgiu, autoritățile au anunțat încă de marți suspendarea cursurilor cu prezență fizică, în anticiparea condițiilor meteorologice nefavorabile.
Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea este închisă pe mai multe tronsoane între km. 70 și km. 120, pe raza localităților Oarja și Pitești, județul Argeș. Pe A3 București – Brașov, circulația rutieră este blocată între km. 7 și km. 68, în zona Bărcănești, județul Prahova. Traficul pe A7 Ploiești – Adjud este oprit între km. 0 (Dumbrava) și km. 194 (Adjud), iar A0 Centura București este închisă între Afumați și Balotești, județul Ilfov.
Autovehiculele cu masa maximă autorizată peste 7,5 tone întâmpină restricții pe A2 București – Cernavodă, între km. 10 – 105, pe tronsonul București – Dragalina, județul Călărași, și între km. 144 – 10, pe traseul Fetești – București, județul Ialomița.
În județul Buzău, traficul este oprit pe DN 22 Râmnicu Sărat – Băile și DN 2B Buzău – Vizireni. În județul Brăila, circulația este blocată pe DN 22 între limita cu județul Buzău și Brăila și pe DN 2B între Brăila și limita cu județul Buzău. În județul Ilfov, DNCB între Bragadiru și Domnești și DN 1A Mogoșoaia sunt închise, iar în județul Vrancea traficul pe DN 23B între Măicănești și Ciorăști este blocat.
Drumurile DN2C Costești – Pădina și DN2 Buzău – Râmnicu Sărat din județul Buzău sunt restricționate, la fel ca DN2C Slobozia – limita cu județul Buzău, în județul Ialomița.
Pe DN2 între Spătaru și Căldărușanca în județul Buzău, pe DN2 Urziceni – limita Ilfov și DN1D Urziceni – limita Prahova în județul Ialomița, și pe DN2 Afumați – limita cu județul Ialomița în județul Ilfov, circulația este restricționată pentru vehiculele mari.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să se informeze temeinic asupra condițiilor meteorologice și restricțiilor înainte de a pleca la drum. Este recomandat să folosească sistemele de iluminare și climatizare, să păstreze distanța de siguranță, să adapteze viteza la condițiile drumului, să semnalizeze din timp schimbarea benzii sau a direcției și să evite depășirile periculoase și comportamentul agresiv. Autoritățile atrag atenția că situația pe drumurile afectate poate evolua rapid și că șoferii trebuie să circule cu maximă prudență.
Bucureștiul și județul Ilfov se află sub Cod Roșu de ninsoare, cu depuneri de zăpadă de până la 50 de centimetri și viscol puternic. Autoritățile au emis mesaje Ro-Alert și recomandă evitarea deplasărilor care nu sunt absolut necesare.
Fenomenul meteorologic sever a afectat 67 de localități din 21 de județe, provocând autostrăzi și drumuri naționale blocate, copaci și stâlpi doborâți, precum și aproape 18.500 de consumatori fără curent electric. Peste 29 de vehicule au rămas blocate pe carosabil și au fost deblocate de forțele de intervenție.
Traficul aerian a fost afectat pe Aeroportul Henri Coandă, cu 13 curse anulate sau redirecționate, iar circulația feroviară în București înregistrează întârzieri de aproximativ 60 de minute. În porturile din Constanța și Tulcea, manevrele navale au fost suspendate.
Recomandările autorităților: evitați deplasările, adaptați viteza la condițiile de drum, nu blocați utilajele de deszăpezire și informați-vă doar din surse oficiale. În caz de blocaj, rămâneți în autoturism, semnalizați prezența și sunați la 112.
Situația este monitorizată permanent, iar prioritățile rămân siguranța populației și reducerea riscurilor.
Error: No articles to display